Să fii bucătar nu înseamnă doar să îți placă să gătești
Meseria de bucătar presupune realizarea unor preparate culinare după diferite rețete care să fie pe placul consumatorilor. Bucătarul se ocupă de pregătirea felurilor de mâncare servite într-un restaurant și nu numai.
Totuși, în spatele oricărui fel de mâncare comandat la restaurant, nu se găsesc doar ingredientele şi prepararea lor. Mai sunt de luat în calcul și agitaţia şi zăpăceala dintr-o bucătărie, pe care nu ai de unde să le cunoşti dacă nu ai lucrat până acum în acest domeniu. Cu toate astea, satisfacţiile unei cariere de bucătar sunt uriaşe, mai ales dacă reușești să găsești echilibrul pentru de a îmbina avantajele, dezavantajele şi compromisurile pe care trebuie să le faci o dată ce ai ales pe acest drum.
Centrul de calificare și Pregătire profesională organizează cursuri de bucătar
Care sunt regulile esențiale pe care trebuie să le respecte un bucătar, într-o bucătărie profesionistă?
Dacă ai luat decizia de a urma o carieră de bucătar, e important să știi că și într-o bucătărie există anumite reguli de bază pe care trebuie să le respecți, așa cum se întâmplă la orice loc de muncă. Nu este suficient doar să îți placă să gătești. Pentru că vorbim despre o meserie, chiar dacă o faci cu drag, trebuie să știi care sunt lucrurile esențiale ce îți vor ușura munca, înainte să te angajezi în domeniu.
Familiarizează-te cu limbajul de specialitate al unei bucătării și al unui bucătar profesionist: nu e suficient să care sunt ingredintele unei rețete bune de la bunica. Trebuie să fii capabil să citești o rețetă într-o carte de bucate și să te obișnuiești cu termenii. Termeni precum „reducție” sau „caramelizare” nu se găsesc în rețetele de la bunica, așa că e o idee bună să deprinzi limbajul de specialitate citind mult și informându-te în permanență.
Învață să folosești cuțitul: teoretic, toată lumea știe să folosească un cuțit, practic este nevoie de mult exercițiu pentru a-l mânui la nivelul care se cere într-o bucătărie profesională. Găsești tutoriale video online care te vor ajuta să înveți cum să folosești un cuțit cu rapiditate și, mai ales, în condiții de siguranță maximă. Ai nevoie doar de o lamă bine ascuțită și de legume multe și diverse, pe care să faci practică.
Află cum se măsoară ingredientele: câteva grame de făină, de sare, de zahăr, în plus sau în minus pot face diferența între o rețetă reușită și una ratată complet. Se spune că un bucătar bun poate calcula din ochi cantitățile potrivite într-o mâncare, dar până reușești să ajungi în acest punct al carierei tale este nevoie de mult exercițiu. Învață să folosești un cântar de bucătărie și obișnuiește-te cu diversele metode de cântărire neclare, cum ar fi lingurițe, vârfuri de cuțit sau cești.
Fii atent la felul în care combini alimentele: toată lumea știe că fasolea merge de minune cu ceapă roșie și afumătură, că ciorba se face cu borș și leuștean, sau că în sarmale se pune orez, dar atunci când te vrei să devii bucătar trebuie să ii deschis la nou. Rigiditatea nu își are locul într-o bucătărie. Unele combinații de alimente pot provoca indigestie dacă sunt amestecate nepotrivit, așa că studiază înainte care sunt combinațiile fericite și care sunt cele mai puțin fericite pentru stomacul consumatorilor.
Poți să improvizezi și să inventezi rețete noi: o dată ce ai învățat ce ingrediente sunt potrivite și ce combinații de mâncăruri trebuie ocolite, nu trebuie să își fie teamă să experimentezi combinații noi de ingrediente sau condimente. Improvizația și înlocuirea unor ingrediente cu altele pentru a crea o rețetă sau un fel de mâncare cu totul nou sunt secretele unui bucătar profesionist de succes. Nu uita că experiența vine însă odată cu timpul. Învață să ai răbdare, să accepți că înaintea unui succes pot veni mai întâi eșecurile. Fii perseverent și nu te lăsa descurajat de nereușite.
Planificarea unui meniu este foarte importantă: după ce ai deprins cât de cât arta gătitului, învață și cum să planici un meniu întreg. Poți să îți testezi îndemânarea organizând petreceri pentru prietenii tăi, și poți să le pregătești un meniu cu mai multe feluri de mâncare. Fiecare fel de mâncare vine în completarea celorlalte, dar nu trebuie să provoace indigestii. Este important să înveți cum poți să creezi un meniu sănătos și potrivit.
Testează orice fel de mâncare pe care îl pregătești: ai planificat meniul, te-ai apucat de gătit. Pare simplu. Însă un alt lucru extrem de important în bucătărie este să știi și când sunt gata felurile de mâncare pregătite de tine. Mâncarea nu trebuie să fie arsă dar nici preparată pe jumătate, prăjiturile trebuie să fie bine coapte.
Respectă cu sfințenie regulile de siguranță în bucătărie: folosește mănuși, ai grijă cum lucrezi cu plita încinsă, ferește-te de lichidele fierbinți, mai ales dacă e vorba de ulei. La început se vor petrece și accidente, fie că se datorează grabei sau neîndemânării. Trebuie să fii pregătit moral și pentru ele.
Dacă ai decis că vrei să devii un bucătar iscusit, îți va fi de mare ajutor să faci un curs de bucătar. Durează 20 de săptămâni, costă 1200 de lei (plus 50 de lei taxa de examinare), iar prețul se poate achita și în rate. La finalul cursului vei obține o diplomă autorizată și recunoscută pe plan intern și internațional. Dosarul trebuie să conțină o cerere, copia actului de identitate, a certificatului de naștere, a actelor de studiu (minim 8 clase absolvite) și o adeverință medicală eliberată de medicul de familie. E simplu! Și ești oricând binevenit să te înscrii la oricare dintre cursurile noastre!
Dacă ai nevoie de sprijin pentru a te orienta în carieră, Centrul de calificare și formare profesională îți stă la dispoziție!
Autor – Ileana Adamescu
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!