Echipa noastră | Gabriela, formator: ”Am ales să îmi urmez pasiunea.”
Din dorința de a ne cunoaște mai bine, voi cei care vreți să ne treceți pragul și să vă înscrieți la oricare dintre cursurile noastre de calificare și pregătire profesională, am considerat că este util să ne cunoașteți mai bine echipa noastră. În spatele fiecăruia dintre formatorii noștri stă o poveste. Iar poveștile sunt făcute pentru a fi povestite.
Este mai ușor să treci pragul unei case, atunci când ești oarecum familiarizat cu oamenii care locuiesc în ea. Iar Centrul de Calificare și Pregătire Profesională ar putea fi casa ta, pentru o perioadă de timp. Echipa noastră, membrii familiei noastre, este formată din oameni dedicați, care pun pasiune în ceea ce fac.
Gabriela – Silvia are 34 de ani, a absolvit Facultatea de Drept din București, ulterior făcându-și masteratul în același domeniu. Este căsătorită și încă nu are copii. În ciuda studiilor, a ales să își urmeze pasiunea și să devină formator din anul 2015.
Este formator pentru cursurile de make-up la centrul nostru din Târgu Jiu.
Echipa noastră: Gabriela, formator pentru cursul de make-up
Cu ce te-ai ocupat înainte de a fi formator?
Inițial am profesat pe un post de consilier juridic, dată fiind facultatea pe care am ales să o urmez, precum și datorită masteratului făcut, în același domeniu. Ulterior, mi-am dat seama că vreau să fac altceva în viață. Dintotdeauna mi-au plăcut fardurile, culorile, pensulele, cam tot ce ținea de domeniul machiajului, așa că alegerea mea de a deveni make-up artist a venit firesc. Am ales să îmi urmez pasiunea.
Cum ai ajuns să faci asta și care au fost motivele acestei schimbări de carieră?
Mi-am schimbat cariera (schimbarea fiind una radicală, de la drept la make-up) din dorința de a-mi urma o pasiune și mai ales din dorința de a împărtăși cu ceilalți pasionați de acest domeniu cunoștințele și experiența acumulate de-a lungul anilor.
Ce calități/ aptitudini/ abilități consideri că ar trebui să aibă o persoană care vrea să devină formator?
În primul rând, un formator pe domeniul meu, al machiajului, trebuie să aibă o înclinație spre frumos și o pasiune pentru arta frumosului. Trebuie să îi placă foarte mult culorile, să aibă un simț estetic dezvoltat, să dea dovadă de răbdare pentru a aprofunda acest domeniu. Nu este suficient să îți placă toate cele de mai sus, la început trebuie să fii dispus să investești timp și resurse financiare pentru a te perfecționa, pentru a deprinde tehnici noi, pentru a experimenta.
De asemenea, un formator, indiferent de domeniul ales, trebuie să fie un bun pedagog dar și un bun psiholog, trebuie să fie rezistent la stres, să îi placă să lucreze cu oamenii. Este nevoie să fie dispus să investească pentru a acumula multă experiență în domeniul ales, atât teoretică, cât și practică.
Cum ți s-a schimbat viața profesională/ cariera în urma acestei decizii?
Viața mea profesională s-a schimbat mult, în bine, după ce am luat decizia de a face altceva. Sunt fericită că am avut curajul să încerc și sunt mândră de mine că am reușit. Constant reușesc să îmi îmbunătățesc cunoștințele în domeniu. Însă, cel mai tare mă bucură faptul că am oportunitatea de a-mi lărgi orizontul și de a cunoaște oameni noi.
Care sunt responsabilitățile unui formator?
Un formator este responsabil pentru multe lucruri. La urma urmei, suntem ca niște profesori. Așa cum cei de la catedră au grijă de elevii lor și noi, formatorii, avem grijă de cursanții noștri. Ne asigurăm întotdeauna că respectăm nu doar programul cursurilor, ci și programa pe care trebuie să o acoperim. Este o responsabilitate mare să înveți pe altcineva o meserie. De asemenea, avem cumva obligația să ne menținem informați în domeniul în care activăm și să știm să transmitem mai departe tehnicile profesionale pe care noi le-am deprins deja.
Care a fost cea mai interesantă experiență de când ai devenit formator?
De când am devenit formator am avut parte mai multe experiențe frumoase și, deopotrivă, interesante… Cea mai mare satisfacție o am atunci când un cursant îmi mulțumește pentru cunoștințele dobândite. Înseamnă că mi-am atins scopul.
Cum crezi se schimbă viețile oamenilor care participă la cursurile tale?
Viețile oamenilor, în mod cert, se schimbă în bine. Datorită cunoștințelor dobândite aceștia pot practica o meserie frumoasă, care le aduce fericire, dar și împlinire financiară.
Enumeră 3 cuvinte care te definesc.
Serioasă
Punctuală
Echilibrată
Ce înseamnă ocupația de machior sau make-up artist?
Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, machiorul este un specialist în machiaj. Make-up artistul este un artist al cărui mediu de exprimare este corpul uman. Ocupația de machior presupune competențe legate de executarea machiajelor de înfrumusețare pentru diferite ocazii și corectare – pentru camuflarea defectelor diverșilor clienți, precum și a machiajelor speciale, în vederea realizării ședințelor foto, filmărilor video și de televiziune și pentru prezentări de modă. După absolvirea unui astfel de curs vei ști să execuți diverse tipuri de machiaje, potrivite pentru diverse ocazii.
Ce presupune un curs de make-up artist/ machior?
Acesta durează doar 6 săptămâni, iar o parte din competențele dobândite de cursanți în urma obținerii unei diplome acreditate sunt următoarele: modificarea caracteristicilor genelor și sprâncenelor, executarea machiajelor convenționale, executarea machiajului special. Condițiile pentru a urma un astfel de curs sunt: să aveți minim 10 clase absolvite și o școală profesională în domeniu, care sa ateste cunoașterea și calificarea profesională. Această școală poate fi, însă, înlocuită și de alte cursuri de pregătire și instruire în domeniul machiajului. În urma absolvirii unui asemenea curs de calificare profesională puteți obține un loc ca machior în cadrul unui salon sau vă puteți deschide propria afacere, câștigându-vă propriii clienți. Este o modalitate relativ ușoara de a genera venituri stabile și de a avea o carieră profesională de succes.
Echipa noastră, indiferent că vorbim despre oamenii de la Buzău, Târgu Jiu, Deva, București sau Alba Iulia, este formată din oameni frumoși, care pun pasiune și bucurie în ceea ce fac.
Dacă ai nevoie de sprijin pentru a te orienta în carieră, Centrul de calificare și formare profesională îți stă la dispoziție!
Autor – Ileana Adamescu
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!