Cum definim termenul de ”carieră”?
Folosim, zi de zi, termenul de ”carieră” și avem impresia că știm exact ce înseamnă. Totuși, există multe persoane care nu știu exact ce înseamnă acest termen. Mulți oameni consideră că o carieră este ceva ce fac și au doar oamenii importanți, sau care fac ceva extrem de cunoscut (oamenii de știință, sportivii, politicienii, etc.). Alții consideră că o carieră se referă la o avansare spre un salariu mai mare sau spre condiții mai bune de lucru. Iar alții consideră că termenul de ”carieră” este similar cu termenul ”loc de muncă”.
Ce înseamnă noțiunea de ”carieră” în prezent
În zilele noastre absolut toată lumea poate avea o carieră – nu numai elita societății. Cariera este un proces dinamic (uneori avansezi, uneori stai pe loc, uneori schimbi locul de muncă, însă toate acestea fac parte din procesul dezvoltării unei cariere). O carieră reprezintă mai mult decât munca pe care o faci zi de zi. Aceasta include și educația, rolul pe care ți l-ai asumat în societate și în familie, dar și felul în care îți petreci timpul liber. O carieră nu se petrece între 9 și 17, după un program fix. O carieră este un proces care durează o viață întreagă, de la primul loc de muncă, până la pensionare.
O carieră reprezintă rezultatul tuturor activităților umane legate de afacere, familie și societate. Reprezintă dezvoltarea unui individ prin parcurgerea unui proces continuu de învățare, dar și munca pe care acesta o prestează de-a lungul vieții sale.
Părerea angajatorilor cu privire la carieră
În zilele noastre angajatorii apreciază din ce în ce mai mult experiența educațională obținută independent de educația formală, de fiecare individ în parte. Aceasta se dobândește în timpul timpul liber și poartă denumirea de educație informală. Cu cât un individ este mai preocupat de aprofundarea unor cunoștințe pe care le are deja prin obținerea unor diplome care să ateste nivelul de pregătire, în diverse domenii, cu atât un angajator îl va aprecia mai mult. Pentru că studiul pe viață, continuu și constant, este esențial pentru cariera fiecăruia dintre noi. De aceea este bine să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne perfecționa în mod suplimentar. Siguranța nu stă în faptul că ți-ai găsit un loc de muncă și atât. Nu se termină totul aici. Siguranța constă în faptul că vei putea să fii dorit tot timpul de un angajator. Aceasta înseamnă că trebuie să faci tot ce îți stă în putere pentru a dobândi în permanență cunoștințe, abilități și informații, care sunt în tendințele pieței locurilor de muncă. De asemenea, trebuie să ții cont de faptul că factorul cheie al succesului în carieră este motivația!
Mulți oameni, o dată ajunși într-un anumit punct al dezvoltării lor profesionale, nu își mai fac planuri pentru dezvoltarea carierei. Această atitudine are drept consecință o carieră proastă și nemulțumire față de propria viață. Planificarea este extrem de importantă și, cu cât depui mai mult efort în gestionarea propriei cariere, cu atât crește probabilitatea ca obiectivele stabilite se se materializeze și să se concretizeze eficient.
Dacă ai nevoie de cursuri acreditate care să ateste ce calificări ai, dar care să te ajute deopotrivă să aprofundezi cunoștințele deja dobândite, poți apela la Centrul de Calificare și Pregătire Profesională unde găsești o gamă variată de cursuri pe care le poți faci. Scopul nostru îl constituie educarea și încurajarea persoanelor în vederea pregătirii și perfecționării profesionale, a calificării și recalificării, prin organizarea de cursuri într-o multitudine de domenii. Așadar, dacă ai nevoie de sprijin pentru a te orienta în carieră, Centrul de calificare și formare profesională îți stă la dispoziție! Găsești pe site-ul nostru informații concrete despre fiecare curs de calificare în parte, inclusiv costuri și acte necesare. Și, dacă ai nelămuriri sau vrei să te înscrii la oricare dintre cursuri, ne poți suna oricând.
Autor – Ileana Adamescu
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!