Cursuri de calificare profesională: de ce aș investi în mine?

Până nu demult exista ideea preconcepută potrivit căreia studiile și formarea profesională se încheie o dată cu obținerea unei diplome de licență, de masterat sau de doctorat. În mod cert, în trecut era de-ajuns să termini facultatea pentru a lucra toată viața în același domeniu. Însă prezentul, care este într-o continuă schimbare, ne determină să țină pasul cu el și să învățăm în permanență. Dezvoltarea accelerată a tuturor domeniilor de activitate, propria dorință de a evolua sau de a începe o nouă carieră, ne determină să urmăm cursuri de calificare profesională.

Ce avantaje îți oferă aceste cursuri de calificare profesională?

Cursurile de calificare profesională, de inițiere sau de perfecționare te vor ajuta să îți completezi și să îți desăvârșești competențele profesionale. Ulterior, vei obține o diplomă recunoscută la nivel național, care îți va crește substanțial șansele de a găsi un loc de muncă în domeniul respectiv.

Vei dobândi cunoștințe și abilități noi, într-un domeniu nou.
Vei avea noi oportunități în cariera ta profesională.
Chiar dacă ai deja un loc de muncă stabil, o nouă calificare te poate ajuta să obții o promovare.
O calificare într-un domeniu nou te-ar putea ajuta să îți pui pe picioare propria afacere.
Vei dobândi mai multă încredere în propria persoană, ceea ce îți va aduce beneficii atât în plan personal, cât și profesional.

Ce fel de cursuri de calificare profesională poți urma?

Pe piață există o ofertă bogată și variată de cursuri de calificare profesională, pentru toate gusturile și pentru toate nevoile. Depinde doar de tine pe care le alegi. În funcție de competențele pe care le ai deja, de pasiuni, de abilitățile tale, faci o alegere.

Dacă în timpul liber îți place să gătești, aprofundează puțin ceea ce îți place ce faci deja și urmează niște cursuri de bucătar, sau de brutar, de cofetar – patiser sau oricare altul care îți poate aduce un plus valoare. Vei avea acces la informații sintetizate și sistematizate, ai acces la experiența practică a formatorului, te bucuri de un mediu eficient de învățare, îți construiești oportunități și te distrezi.

Domeniul beauty te-a pasionat mereu? Aprofundează-l și poate reușești să îți pornești propria afacere. Aici oferta de cursuri de calificare este chiar bogată: coafor – stilist, cosmetician, frizer – coafor – manichiurist – pedichiurist, machior – makeup, extensii gene, stilist – protezist unghii.

Dacă lucrezi într-o companie și vrei să aprofundezi anumite domenii, sau poate urmărești o promovare în cadrul companiei, ai la îndemână un curs de asistent relații publice și comunicare sau unul de inspector resurse umane.

În loc de concluzie

Chiar și dacă alegi să faci o schimbare de 180 de grade în carieră, tot cu un curs de calificare profesională trebuie să începi. Și ce dacă ai lucrat jumătate din viață într-o bancă? Poți oricând să începi să faci altceva! Când aloci o parte din bugetul tău către niște cursuri de calificare profesională nu doar cheltui niște bani. Ci faci o investiție. În tine, în viitorul, în viitorul familiei tale. Fiindcă vei putea fie să îți deschizi propria afacere, fie vei putea promova în compania în care lucrezi deja, iar o promovare înseamnă nu doar o funcție mai bună, ci și niște bani în plus. Pe lângă aspectul financiar, faptul că vei face ceea ce îți place îți va fi benefic și din punct de vedere emoțional. Nu doar ție, ci și celor apropiați ție.

Așadar, răspunsul scurt la întrebarea din titlu este: ”pentru că TU ești cea mai importantă persoană din viața TA!” Fii deschis la schimbare, ți se vor ivi oportunități uimitoare! Și nu uita să verifică oferta noastră de cursuri de calificare profesională și să ne urmărești pe pagina noastră de Facebook.

Autor – Ileana Adamescu

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.