Care sunt avantajele și dezavantajele unui job la privat?
Avantaje
Ritmul de lucru dinamic: în mediul privat termenele sunt bine stabilite și, dacă ai capacitatea de a nu le percepe ca pe un factor de stres, vei reuși să devii mai bun, pentru că te vei simți provocat să găsești soluții de a-ți eficientiza și îmbunătăți constant munca.
Posibilitatea utilizării de tehnologii noi, precum și abilitățile dobândite: companiile private, spre deosebire de cele de stat, sunt întotdeauna dispuse să achiziționeze, să implementeze și să pună la dispoziția angajaților cele mai noi tehnologii, tocmai din dorința de a fi cât mai productive. Angajații companiilor private sunt trimiși constant la traininguri, iar experiența acumulată nu poate fi decât benefică pentru o persoană care vrea să avanseze în carieră.
Satisfacțiile profesionale: unui angajator din mediul privat chiar îi pasă de felul în care angajatul său se simte la locul de muncă, pentru că este conștient că un angajat mulțumit este un angajat productiv, eficient și generator de venituri constante. Tocmai de aceea între angajator și angajat există un dialog permanent și se caută mereu soluții pentru ca angajatului să îi fie bine.
Recrutarea: în mod cert, un job la privat se obține mai repede decât unul la stat, pentru că nu ai nevoie de dosare stufoase, nu trebuie să înveți cărți întregi, nu trebuie să susții concursuri. Procesul de angajare este mai scurt, ai nevoie doar de un CV bine făcut și să susții câteva interviuri, uneori unul este suficient.
Beneficiile: companiile private au posibilitatea să ofere beneficii pe care statul nu ți le poate oferi (abonamente la clinici medicale private, la săli de sport, burse pentru aprofundarea studiilor, masă plătită, mai multe zile de concediu, etc.)
Posibilitatea de a promova: munca susținută și seriozitatea sunt în directă legătură cu promovarea, în mediul privat, unde se ține cont de mulți factori (calitatea muncii livrate, eficiența, rigurozitatea, seriozitatea, etc.)
Dezavantaje
Siguranța mai scăzută a locului de muncă: în cazul unei crize economice, de pildă, într-o companie privată posibilitatea disponibilizărilor este mai mare, tocmai pentru că, dacă aceasta produce venituri mai mici, nu-și mai permite să-și plătească toți angajații.
Mai puțin timp liber: probabilitatea să lucrezi peste program sau să nu poți beneficia de anumite zile libere este mai mare într-o companie privată, tocmai pentru că respectarea termenelor limită este în strânsă legătură cu veniturile generate de companie, prin intermediul angajaților. Sunt situații în care orele suplimentare nu sunt plătite, dar se compensează cu alte beneficii pe care le oferă un angajator privat.
Competiția constantă și acerbă existentă într-o companie privată poate fi generatoare de stres însă, dacă știi cum să o gestionezi, dacă știi să îți faci treaba la timp, să fii serios, să fii riguros în ceea ce faci, cu siguranță vei fi remarcat și vei avea șansa unei promovări.
Stabilitatea, pe lângă aspectul financiar, este unul dintre cei mai importanți factori decizionali în alegerea pe care o face fiecare dintre noi, cei care căutăm un loc nou de muncă, fie că asta ne dorim, fie că suntem nevoiți. Când faci o alegere importantă nu ar trebui să o faci impulsiv, ci ar trebui să o faci în mod rațional, iar alcătuirea unei liste cu motive pro și contra îți va fi de ajutor în luarea unei decizii.
Dacă iei în calcul varianta unei reconversii profesionale, nu uita să vezi oferta noastră de cursuri de formare!
Autor – Ileana Adamescu